Ca in jocul cald al unei pietre de opal,
Cerul- ocean jucaus cu tenul sidefat
Iar Pamantul- frunza frageda a mandrului copac.
Uneori,din prea mult zambet -se prea poate,
Cerul nostru scoate zgomote ciudate....
Si deodata, fara sa fi ras de el macar,
Porneste-n plans precum un simplu pusti hoinar.
Noi il certam: e mult prea mare pentru-alint
S-a murdarit, e pamantiu, neingrijit,
Prea multe lacrimi, prea e ingamfat,
Il vrem cu zambetul acela minunat!
El ne asculta si se-opreste din suspin
Ne scalda-n soare si-n miresmele de crin,
Si ne raspunde simplu, delicat:
-" Lacrima mea face din fir de iarba imparat!"
A fost un sfarsit de saptamana dumnezeiesc, cu lacrimi de ploaie dar si zambet de Soare!
