( de Lucian Avramescu)
Femeia este singurul lucru care contează
şi afirm asta ştiind că destui
vor strîmba din nas...
pielea ei ştie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de ţărînă,
înţeleg constelaţiile, raiul şi iadul,
bucuria şi nefericirea;
mersul pe jos prin mine însumi
îmi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui său
care face să păleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...
femeia este singurul lucru care contează;
cu trupul ei in braţe
poţi traversa un ocean
chiar daca nu ştii să înoţi
decît în apele ochilor ei
fără femeie
limuzina noastră este o caruţă hodorogită,
contul la banca scade chiar daca este în creştere,
prietenii sunt
plini de pojarul trădării,
în vinul scump mişcă mormolocii.
o ai,
îţi cîntă privighetoarea în coşul pieptului,
te îmbraci în haine de puşcărie fericit
cum ai pleca la nuntă,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar dacă-ţi fluieră vîntul prin găicile sociale:
te calcă trenul
şi o şoaptă dacă ţi-a rămas întreagă
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzeşti planuri de viitor
cînd de aproape te pîndeşte o morgă de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi înlocuit decît de sinele său.
pielea ei ştie toate graiurile
fericirii universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi învingem crizele mondiale.
iată de ce cred că
ştiinţa ei
de-a ne face fericiţi sau nefericiţi
îi dă dreptul la titlul de
doctor honoris causa
al complicatei noastre algebre sufleteşti
femeia domnilor - pentru a nu va plictisi -
femeia cu pielea ei
care ne învaţă alfabetul orbilor,
cu mereu întoarsele ceşti ale sînilor
în care noi nu ghicim niciodată, nimic,
femeia
cu toată argintăria surîsului său
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care contează
domnilor .
