miercuri, 26 mai 2010

Cerul - copil

    Ne scaldam in ochiul verde-albastru ireal
    Ca in jocul cald al unei pietre de opal,
    Cerul- ocean jucaus cu tenul sidefat
    Iar Pamantul- frunza frageda a mandrului copac.

   Uneori,din prea mult zambet -se prea poate,
   Cerul nostru scoate zgomote ciudate....
   Si deodata, fara sa fi ras de el macar,
   Porneste-n plans precum un simplu pusti hoinar.

   Noi il certam: e mult prea mare pentru-alint
    S-a murdarit, e pamantiu, neingrijit,
    Prea multe lacrimi, prea e ingamfat,
    Il vrem cu zambetul acela minunat!

   El ne asculta si se-opreste din suspin
  Ne scalda-n soare si-n miresmele de crin,
  Si ne raspunde simplu, delicat:
 -" Lacrima mea face din fir de iarba imparat!"





    A fost un sfarsit de saptamana dumnezeiesc, cu lacrimi de ploaie dar si zambet de Soare!
  
  

  
  
  
  
 

  
   
   
  

Un comentariu: