V-aş putea vorbi despre orice...despre clipe magice în compania copiilor, despre proiecte la care visez, despre un soţ simpatic ce s-a îngrăşat câteva kilograme în decurs de un an, nu de alta dar îl ţin foarte bine ( să fie cartofii prajiţi de vină?), despre prieteni dragi ce ne-au călcat pragul casei, prieteni pe care îi iubim din suflet, despre prietenie în general şi cât de importantă este ea atunci când anxietatea autumnală este dezolantă, despre vestitul Nero care acum este dublu şi despre care se aude că a fost găsit, recent, instalat confortabil în pat,în condiţiile în care părinţii stau la ţară şi nu concep acest lucru, despre pasiunea mea pentru animale, despre intrarea mea în LifeCare, pe care o consider rezonabilă,chiar superOK, despre orice...
Dar aş vrea să vă povestesc în cîteva cuvinte cum este să priveşti un câmp de brânduşe în plin septembrie. Ele sunt timide, calde, plăpânde, de un violet firav, brăzdate de vântul subţirel al începutului de toamnă. Şi brânduşele de primăvară au farmecul lor:pulsează în ele dorinţa de a vesti clipe mai bune. Dar brânduşele acestea, de toamnă întruchipează melancolii nesfârşite, răsfrânte în petale firave. Flori pentru voi, dragii mei!
